Credintele, superstitiile si obiceiurile de Florii. Sarbatoarea Floriilor este cu data mobila, adica depinde de Duminica de Pasti, fiind cu o saptamana inainte.•Data Paștilor se calculează după o formulă consacrată, stabilită de sfinții părinții adunați la Sinodul de la Niceea în 325. Astfel, data Paștilor se stabilește după un reper fix solar, data echinocțiului de primăvară. În acelasi timp, există și un reper mobil, lunar, duminica primei luni pline de după echinocțiu. Așa cum Paștile sunt întotdeauna duminica și Floriile vor fi totdeauna duminica

Credintele, superstitiile si obiceiurile de Florii

Se spune că în Duminica Floriilor, numită şi a florilor, stâlpărilor sau a vlăstarilor, s-ar fi umplut ciubăraşul cu florile ce urmau a fi folosite la înflorirea ouălor pentru Paşti.

• Despre cel care se împărtăşea la Florii se spunea că orice dorinţă îşi punea când se apropia de preot, se împlinea.

• Despre cei care îndrăzneau să se spele pe cap se credea că vor albi ca pomii; uneori era voie să te speli doar folosind apă descântată.

• Despre vremea de la Florii se crede că se va repeta în prima zi de Paşti,

• Despre urzici exista credinţa că înfloresc acum, nemaifiind bune de mâncat (de unde altă denumire a sărbătorii, Nunta Urzicilor).

Lazăr a fost frate cu Cucul. Cucul s-a rătăcit de Lazar și se strigă unul pe altul de dorul plăcintelor

• Cine nu serbează ziua lui Lazăr se umple de pistrui

• Vitele mănâncă câteva ramuri de salcie pentru a se înmulți și a fi sănătoase tot anul, iar pomii fructiferi sau butucii de vie sunt și ei la împodobiți pentru a da rod bogat și mănos.

• Acum se aerisesc hainele și zestrea.

• Celebrată pretutindeni în țară, această sărbătoare este și un prilej de petrecere pentru români, îndeosebi pentru aceia care poartă nume de flori: Florin, Florentina, Florina, Floarea, Florica, Margareta, Dalia, Camelia, Liliana (de la Lili-crin si Ana), Crin, Crina, Codruț, Codruța, Viorica, Violeta, Micșunica, Călin, Călina

Pentru a fi bucuria deplină, în Duminica Floriilor este dezlegare la pește, untdelemn și vin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *