Numai preotul poate savarsi taina botezului. In caz de primejdie de moarte, în lipsa preotului, poate să boteze si un crestin care n-are darul preotiei, fie barbat, fie femeie. Se cere numai ca cel care boteaza in asemenea imprejurari neobisnuite sa fie el insusi crestin adevarat, care nu se afla sub oprire arhiereasca sau preoteasca, adica sa nu fie un ratacit de la credinta.
Se cere ca cel care botează să scufunde sau dacă nu se poate, cel puțin să stropească pe cel ce se botează cu apă, zicând aceste cuvinte sfinte, poruncite de Mântuitorul Iisus Hristos: „Se botează robul (sau roaba) lui Dumnezeu ….. în numele Tatălui, amin, și al Fiului, amin, și al Sfântului Duh, amin”.
Mai ales moașele trebuie să știe bine acest lucru și când li se întâmplă să boteze, să facă toate după rânduială, pentru ca botezul săvârșit astfel să aibă puterea trebuitoare.
Dacă cel botezat, în lipsa preotului, nu moare îndată după botez, atunci se cade să fie adus cât mai curând la preotul locului, spre a fi și miruit, adică uns cu Sfântul Mir, după rânduiala Bisericii noastre, ceea ce poate face numai arhiereul sau preotul.
Dacă un copil moare nebotezat, nu poate fi înmormântat cu preot, ci fără nici o rânduiala creștinească, într-un colț aparte al cimitirului.
Însă, dacă acest lucru se întâmplă din pricina nepăsării părinților sau a celor care trebuie să se îngrijească ca pruncul să fie botezat la vreme, atunci vina mare cade asupra lor și trebuie îndată să se mărturisească și să împlinească canonul ce le va rândui preotul. Și aceasta pentru că Hristos cheamă mai întâi pe copilași să intre in împărăția lui Dumnezeu, zicând: „Lăsați pruncii să vie la Mine și nu-i împiedecați, căci a unora ca acestora este împărăția lui Dumnezeu” (Luca 18,16).
Să se știe că pruncii născuți morți, deci fără suflet, nu pot fi nici botezați, nici îngropați cu rugăciuni creștinești, nici pomeniți împreună cu adormiții întru Domnul.
Preluare din Revista Ekklesia, redactor Ieromonahul Savatie Bastovoi